
După două etape de Liga Florilor, echipa lui Kim Rasmussen rămâne cu 0 puncte în clasament
Stagiunea 2021-2022 a început în forță pentru gruparea bistrițeană, cu două derby-uri în care n-a reușit să se impună (cu 3 zile în umră a pierdut la Gloria Buzău – 23-25).
În debutul meciului scorul a fost strâns până la 6-6, de unde Cristina Neagu & co. s-au desprins la 3 goluri, distanță pe care au încercat să o păstreze de-a lungul partidei.
Două momente cruciale au existat în care Gloria avea șansa să scoată ceva din meci, atunci când a egalat la 14-14 (min 36), respectiv la 19-19 (min 52), însă CSM a revenit de fiecare dată și s-a distanțat.
Finalul a devenit simplu pentru oaspete, care au ajuns și la o diferență de 4 goluri la 19-23 (min 57).
Scorul final a fost Gloria 2018 Bistrița – CSM București 21-24 (12-14).
Ardelencele vor juca următorul meci abia pe 25 septembrie, la Cisnădie, răstimp în care vor putea să își reașeze jocul.