
Partida decisivă dintre cele două formații va avea loc în Polivalenta din Cluj duminica aceasta
După ce ambele formații și-au câștigat meciurile de acasă, scorul la general a devenit 2-2. Deoarece Clujul s-a situat mai bine în clasament anul trecut, are dreptul să organizeze meciul 5 cu trofeul de campioană pe masă.
Bătălia dintre cele două rivale a fost una aprigă, beneficiind în premieră de suportul publicului în sală. La Cluj, elevii lui Silvășan s-au impus în primul meci cu 73-62, mai apoi și mai clar, cu 103-80. Finala s-a mutat în Arena „Anonio Alexe” din Oradea, unde gazdele au reușit să bată cu 75-71 și 64-60.
Ora disputării se va afla în curând.