Fetele de la U Cluj, amical puternic cu Minaur Baia Mare

Cu o săptămână înaintea duelului cu CSM București din campionat (9 martie), clujencele vor juca acasă o partidă de verificare cu ocupanta locului secund.

În momentul de față Universitatea Cluj e lanterna roșie în Liga Florilor, reușind doar o singură victorie, însă una mare, cu Gloria Bistrița pe 18 februarie (25-24).

Formația condusă de Sebastian Micola profită de orice fereastră din programul competițional pentru a-și consolida jocul, astfel că miercuri, 3 martie, sala „Horia Demian” va găzdui meciul amical împotriva echipei Minaur Baia Mare, de la ora 11:00.